Airborn's Bla-Bla-uri

Air-Born-Blogger

Intamplari cu oameni celebri


După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani,
Grigore Moisil a afirmat: „Ştiam că la vârsta mea
te scrânteşti la cap, nu la picior.”

Un linguşitor îi atrase atenţia lui Oliver Cromwell,
care intra biruitor în Londra, ce multă lume se strânsese
să-l vadă. „Tot atâţia ar fi fost şi dacă m-ar
fi dus la eşafod”, fu răspunsul.

Celebrul compozitor Hans von Bulow, plimbandu-se intr-o
seara prin Berlin , ingandurat, s-a lovit de un trecator.
Acesta s-a oprit iritat si se rasti la muzician:
– Dobitoc!
Bulow isi scoase palaria si spuse:
– Incantat de cunostinta, numele meu este Bulow!

O echipa de zidari lucra la repararea parterului unei case
cumparate de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921).
Intr-o zi, in timp ce cintaretul repeta citeva arii intr-o
camera de la etajul I, se prezenta la el maistrul.
– Doriti sa terminam reparatiile luna asta?
– Bineinteles! – raspunde Caruso.
– Atunci, fiti amabil si nu mai cintati. Imediat ce
va aud, oamenii mei lasa totul balta si stau sa va
asculte…
A fost, povestea mai tirziu Caruso, cel mai frumos
compliment care i s-a facut vreodata.

Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat
ca punct de atractie la masa unor aristocrati. Amfitrioana,
cunoscuta pentru inteligenta sa cam subreda, facu imprudenta
sa-l intrebe:
– Spuneti-mi, va rog; am auzit ca pestele regenereaza
materia cenusie. Ce peste ma sfatuiti sa consum ?
– Balena ! – raspunse prompt Shaw.

După ce a eşuat în campania militară din Rusia, în
1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest.
În dreptul râului Niemen, el împreună cu suita sa se
opriră şi cerură ajutorul unui ţăran barcagiu din
împrejurimi să-i treacă pe celălalt mal.
Când ţăranul îi ajută să treacă râul, Napoleon se
interesă:
– Mulţi dezertori au trecut râul zilele acestea?
Naiv, ţăranul i-a răspuns:
– Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul.

Împăratului Octavian Augustus îi fu prezentat un grec
care semăna uimitor cu el şi, în plus, avea şi cam
aceeaşi vârstă.
Glumind, Augustus îl întrebă dacă nu cumva maică-sa
fusese în tinereţea ei pe la Roma, cam prin vremea când
şi tatăl împăratului era tânăr.  Răspunsul
grecului fu prompt:
– Mama nu a fost, dar tatăl meu a stat la Roma mai de
mult. cam cu un an înainte de naşterea ta, Cezar!

N.T.Orăşanu, poet şi publicist, autor de epigrame şi
pamflete politice, a fost trimis în timpul domniei lui Cuza
de nenumărate ori la închisoarea Văcăreşti, fiindcă pe
vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de
presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol
violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat
salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti.
Directorul penitenciarului nu voia să le primească,
însă Orăşanu îi răspundea:
– Nu-ţi fie teamă, o să primeşti şi ordinul peste
câteva ceasuri.
Fapt ce se adeverea întotdeauna.

Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi:
– Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu,
nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă
tâmpit şi idiot.
– Când, stimabile? l-a întrebat Caragiale cu un aer
scandalizat.
– Acum o oră.
– Ce măgar! a exclamat Caragiale.
Apoi, luându-l gura pe dinainte:
– Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta!

În anul 1906 trebuia să se formeze un nou guvern francez.
Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat
acasă câţiva oameni politici pentru consultări, printre
care şi pe Georges Clemenceau. În timpul discuţiilor s-a
servit un bufet rece. Văzând că dintre oaspeţi numai
Clemenceau nu serveşte nimic, gazda l-a întrebat:
– Dumneata ce doreşti, domnule Clemenceau?
– Internele, a răspuns acesta.
A doua zi, Clemenceau a depus jurământul ca ministru de
interne!

Ziarisul şi prozatorul Anton Bacalbaşa a fost invitat
într-o seară la o petrecere. Printre ceilalţi invitaţi
se afla şi un general în retragere. Acesta tocmai citise
volumul de schiţe satirice în care scriitorul demasca
tarele vieţii cazone. Fără să ştie că scriitorul se
afla chiar în faţa sa, generalul indignat ameninţa că
îl va chema pe autor în faţa justiţei pentru injurii
aduse corpului ofiţeresc, la care Bacalbaşa a intervenit:
– Lăsaţi-l, domnule general. Cine ştie ce amărât o fi
şi scriitorul ăsta. Nu vedeţi? Până şi numele îl are
ca vai de capul lui, ba cal, ba şa!

Multumesc F.B.

Noiembrie 25, 2010 - Posted by | De la lume adunate... | ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: